Adrian Severin declara, în cadrul unei conferințe, că România nu este neapărat mai coruptă decât alte țări, ci că “Vestul” ne vâră asta pe gât pentru a se deculpabiliza pe sine.  Severin are parțial dreptate - corupția e prevalentă și acolo, însă nu se manifestă la nivelul omului de rând, ci preponderent al grupurilor de interese și al nivelurilor superioare ale statului, ca în cazul său. Aceste forme de corupție au fost în unele cazuri legalizate și chiar instituționalizate, sub forma grupurilor de lobby. În Vest, justiția este mult mai independentă de factorii politici și mai profesionistă, faptele de corupție fiind expuse și pedepsite într-o proporție mult mai mare. De asemenea, corupția, atunci când este expusă, duce aproape întotdeauna la demisia și la sfârșitul carierei politice și administrative a vinovatului, destin pe care Severin refuză să îl accepte. Lucrurile merg altfel acolo decât aici tocmai datorită unei tradiții mai îndelungate și mai temeinice a libertății; spiritul civic este mai ascuțit, și presiunea cetățeanului asupra celor pe care i-a ales este proporțional mai ridicată, lucru care duce dacă nu la o reducere a corupției în termeni absoluți, cel puțin la o oarecare pudoare din partea celor implicați. Din fericire, în urma acțiunilor fățișe de susţinere a guvernelor pentru grupurile de interese aflate în dificultate, datorită deciziilor greşite din perioada de expansiune economică, până și potecile bătătorite ale lobby-ului încep să fie din ce în ce mai criticate, pe bună dreptate, tocmai de cei care au ajuns sa plătească din propriul buzunar preţul acestui sprijin.

Contrar părerii unora, nivelul ridicat al corupţiei nu are nimic de-a face cu vreo predispoziţie genetică sau etnică, ci este rezultatul direct al unei culturi instituționale viciate. Mai precis, societățile în care puterea de decizie este concentrată în mod tradiţional în mâinile statului sunt în mod inevitabil mai corupte decât cele în care există un standard ridicat al libertății individuale. Astfel, cei care dețin puterea nu vor ezita niciodată să vândă privilegii celui dispus să plătească pentru ele, fie în bani, fie în alte privilegii sau servicii. Nu întâmplător, cel mai ridicat nivel de corupţie există în regimurile totalitare (comunist, nazist, teocratic), unde individul e obligat să ceară voie statului chiar și pentru cele mai neînsemnate acţiuni, și în care mare parte din căile fireşti de acţiune îi sunt cu desăvârşire interzise. După cum spunea și Lordul Acton, "Puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut". Astfel, a cere ajutorul statului pentru a rezolva problema corupţiei e ca și cum ai solicita sprijinul unui piroman pentru a stinge un incendiu pe care tocmai el l-a cauzat.

Soluţia la problema corupţiei nu este "să învățăm de la alţii", adică sa preluăm forme fără fond, cum am făcut în ultimele secole, sau să mai înfiinţăm o agenţie, care pare să fie soluţia preferata de guvern. Soluţia este predarea puterii acaparate de către stat în mâinile deținătorului legitim, care este cetățeanul. Cu cât există mai multe reglementări, agenții și posturi în birocrație, cu atât vor exista mai multe privilegii gata să fie vândute și cumpărate. Din păcate, niciun guvern al României nu a făcut pași semnificativi pentru a reduce numărul acestora. De fapt, ar fi absurd să credem că membrii unui grup de indivizi care au luptat din greu pentru a câștiga un "ciolan" gras îl vor preda fără luptă. Lupta trebuie dusă de ceea ce se numește societate civilă, adică de un grup consistent de indivizi conștienți de drepturile lor naturale, și care sunt gata le apere cu orice preț. Autointitulata "societatea civilă" pe care o avem azi în România, formată de tot felul de ONG-uri bugetofage și euro-fage și din diverși "intelectuali de curte", nu este în fapt decât o anexă sordidă a statului, un aplaudac de serviciu, și o unealtă politică, incapabilă sa lupte împotriva sistemului de privilegii, pentru că este parte integrantă a acestuia. Trebuie sa milităm, deci, pentru extinderea autenticei societăți civile, care nu se poate face decât prin diseminarea largă a ideilor liberale printre cei care sunt dispuși să adere la ele și să le apere.